Explorând Arvivele Litoralului | De la fotografia ca document la fotografia ca obiect estetic

Arhiva ca teritoriu al imaginii (Sekula, 1999:444) trasează relaționări între diferite temporalități manifestând forme ale rememorării care contribuie la cunoașterea istorică. Astfel, cercetarea arhivelor se constituie ca modalitate de interogare a trecutului pe baza rămășițelor sale materiale în timp ce practica arhivării, ca formă a arheologiei cunoașterii (Foucault, 1999), structurează relația cu trecutul configurând un anumit înțeles istoric. În acest sens, puterea politică vizează controlul arhivelor, „funcționalitatea democrației putând fi apreciată în dependență de criteriul esențial al participării în procesul de constituire a arhivei, a accesului la arhivă și la interpretările sale” (Derrida, 1995:11).

            Acest eseu explorează fotografia ca document și fotografia ca obiect estetic, urmărind relația dintre realitatea politică și arhiva fotografică, într-un studiu aplicat asupra condițiilor socio-economice și politice ale localității Eforie Sud ce pot fi identificate în arhivele fotografice din anii 1990. În acest sens, consultând arhivele fotografice puse la dispoziție în cadrul proiectului Arhivele Litoralului, curatoriat de Raluca Oancea (Nestor), am urmărit să înțeleg care sunt relațiile de putere legitimate și normalizate de către imaginarul fotografic aferent perioadei. Cum reușesc fotografiile litoralului românesc să surprindă realitatea socio-politică și economică a momentului anilor 1990, singularizând maniera în care fotografia ca document devine un reper, constituindu-se ca autoritate istorică? În ce măsură putem aborda arhiva fotografică ca obiect estetic? În ce măsură sunt ancorate aceste imagini în memoria socială a locului? Și ce predicții asupra viitorului economic, social, politic ar putea fi formulate pe baza acestor arhive fotografice?

Schimbarea de la comunism la democrație rămâne vizibilă în arhivele fotografice ale perioadei anilor 1990. Recesiunea economică, începută încă din 1987, asociată instabilității determinate de schimbarea sistemului politic au determinat criza începutului anilor 1990. Conflictele recurente la nivel politic și interetnic, mineriada din iunie 1990, privatizările forțate și revolta sindicatelor se resimt și în atmosfera litoralului românesc. Dacă fotografiile din anii de glorie ai epocii de aur comuniste, din anii 1960 și 1970, plasau litoralul românesc pe harta destinațiilor estivale din Europa, concurând cu Grecia și Spania, sfârșitul anilor 1980 prefigurează declinul regiunii. În timpul regimului comunist, investițiile constante în infrastructura locală clasificau localitatea Eforie Sud drept o stațiune de categoria 1, urmată de Costinești și Neptun Olimp, conform decretului 247/77. Însă în anii 1990, o dată cu declinul general al navigației și al economiei maritime cauzate de scăderea exporturilor românești, dispariția flotei comerciale române și pierderea privilegiilor portului Constanța, regiunea litoralului românesc devine tot mai săracă, turismul străin începe să dispară, în timp ce kitschul pune stăpânire pe întreaga estetică a litoralului. 

Arhivele fotografice din această perioadă se constituie ca instanțe ale adevărului care „emană puterea inerentă a acumulării, a colectării imaginilor, dar și puterea intrinsecă a stăpânirii unui anumit lexicon” (Sekula, 1999: 446) și a trasării unui anumit tip de limbaj. Fotografiile litoralului românesc din anii 1990 vorbesc despre un timp al speranței, în ciuda protestelor împotriva Frontului Salvării Naționale din partea celor mai importante partide interbelice, Partidul Național-Țărănesc și Partidul Liberal. Orice arhivă fotografică rămâne inevitabil ancorată în contextul politic, fiind atât „o entitate paradigmatică abstractă cât și o instituție concretă” (Sekula, 2006: 73) care va căuta să adreseze un limbaj universal. Modele arhivale de amploare, precum arhivele băncilor, ale muzeelor sau ale poliției sunt fundamentate pe necesitatea instrumentării unui limbaj universal, manifestând dorința completitudinii. Unicitatea, universalitatea și tendința spre completitudine se regăsesc în orice arhivă fotografică, indiferent de amploarea sa. Însă, natura fotografiei în sine este una fragmentară, fotografia ca instanțiere a particularului susținând o narațiune incompletă. În acest sens, arhivele fotografice deschid un potențial al interpretării care determină unicitatea fiecărui înțeles atribuit arhivei.

Pentru Foucault, arhiva se constituie ca „sistem care guvernează statutul de eveniment unic” al oricărui obiect arhivat. Totodată, arhiva trasează relaționări multiple între obiectele sale, definind un sistem al enunțiabilității. În termeni împrumutați din lingvistică, arhiva „constituie paradigma sau sistemul iconic prin intermediul căruia enunțările fotografice sunt construite” (Sekula, 1999:446). Enunțiabilitatea arhivei fotografice depinde de o serie de factori externi fotografiei, precum modalitățile de indexare a imaginilor, informația textuală asociată fotografiei, maniera de structurare a arhivei și modalitatea de prezentare a acesteia. Astfel, arhivele fotografice au capacitatea de a prezenta noi înțelesuri în funcție de intenționalitatea arhivistului. În acest sens, arhiva depinde de „exterioritatea sa: nu există arhivă fără exteriorul său” (Derrida 1995:14). Exterioritatea arhivei se referă deopotrivă și la activitatea instituțională asociată arhivei. Acest fapt oferă o legitimitate sociologică procesului de arhivare „denunțând caracterul ideologic al selecției care prevalează operațiunii aparent inocente de prezervare a materialului arhivat” (Ricouer,1990:116).

Însă, atât exterioritatea arhivei cât și enunțiabilitatea sa depind de maniera în care este abordat materialul arhivat, ca document istoric sau ca obiect estetic. Pentru a răspunde acestei problematici într-o manieră aplicată studiului de caz asupra localității Eforie Sud este necesar să înțelegem dacă fotografiile litoralului românesc din anii 1990 își găsesc relevanța în ele însele, ca obiecte estetice, sau dacă aceste imagini pot fi abordate ca mijloace de cunoaștere a societății și a contextului economic și politic al perioadei. Și ce predicții asupra viitorului economic, social, politic ar putea fi formulate pe baza acestor arhive fotografice? Care este rolul arhivelor fotografice în problematizarea relației dintre istorie și viitor?

Abordate ca documente istorice, fotografiile litoralului converg către o posibilă recuperare a trecutului la nivelul instrumentării memoriei ca motor al istoriei. Walter Benjamin insistă asupra faptului că motorul istoriei nu mai este constituit de progres, ci de „primatul metodologic al memoriei […], dat fiind că numai prin activarea memoriei putem redescoperi convențiile și înțelegerile secrete dintre generații, dintre cei în viață și cei care au plecat fără a fi răscumpărați” (Wolin, 1994:XLVIII), trecutul activând un index temporal al răscumpărării prin care se constituie istoria, obiectul istoriei fiind acela de a activa, la nivelul cunoașterii, răscumpărarea.

Pentru Benjamin, conceptul de răscumpărare se constituie dintr-o necesitate de a înțelege adevărata natură a timpului istoric, fiind ceea ce poate configura o concepție autentică asupra timpului istoric a cărui fundament se constituie prin instrumentarea „salvării”. Walter Benjamin vorbește despre constituirea unui posibil context al „răscumpărării” întregii umanității, ceea ce ar putea instaura o stare generalizată de fericire. Pentru Benjamin, răscumpărarea este definită ca „deplină posesie și accesibilitate a istoriei, de către oricine – individ sau colectivitate –; această accesibilitate fiind posibilă sub semnul fericirii – o fericire deloc nouă, ci  dimpotrivă, o bucurie familiară și o împlinire care vine din obișnuință, repetiție și posibilități deja cunoscute […], imaginea noastră despre fericire fiind legată indisolubil de imaginea răscumpărării” (Wolin, 1994:XLVIII).

Tendințele de răscumpărare, prezervare și diseminare a imaginilor fotografice ce ar putea concretiza o istoriografie populară sunt tot mai prezente in cultura de masă, fiind asociate posibilităților de recuperare a unei cunoașteri genuine despre trecut pe baza cărora se pot întemeia predicții oficiale despre viitor. În România, însuși termenul de document poartă amprenta adevărului oficial, în acest sens, fotografiile litoralului putând fi indexate ca surse ale unei cunoașteri factuale a perioadei anilor 1990. Cu toate acestea, însă, reprezentaționalitatea imaginii istoriei la nivelul culturii de masă prezintă inevitabil o perspectivă reducționistă asupra istoriei. În egală măsură, spectacularizarea realităților social-economice ale momentului anilor 1990 poate cădea sub incidența propagandei guvernamentale atunci când este intentată regularizarea fluxului de imagine. 

Pe de altă parte, atunci când fotografiile litoralului românesc din anii 1990 nu sunt instrumentate ca documente istorice, acestea devin surse ale unei experiențe estetice. Abordarea fotografiei ca obiect estetic nu presupune negarea caracterului său istoric sau a legitimității cunoașterii pe care o mediază, ci oferă fotografiei statutul de obiect de artă găsit. Din această perspectivă, arhivele fotografice consultate în cadrul proiectului Arhivele Litoralului pot fi abordate ca ready-made-uri, ca lucrări de artă care înlocuiesc subiectivitatea artistului cu cea a spectatorului. Privitorul își proiectează astfel propria sensibilitatea artistică asupra imaginii fotografice, oferindu-i noi posibile interpretări. În acest sens, proiectul Arhivele Litoralului explorează atât categoria fotografiei ca document cât și instanța fotografiei ca obiect estetic într-o manieră complementară centrată pe ambiguitatea adevărului și subiectivismul afectului. Fotografiile din această arhivă, nediferențiate în acord cu adevărul obiectiv al fotografiei ca document sau în funcție de experiența subiectivă a fotografiei ca obiect estetic, se prezintă ca elemente ale unei economii simbolice, oferind repere istorice, evidențe ale faptelor, dar și deschideri către posibile ficțiuni sociale, exersând impredictibilități ale afectului.

BIBLIOGRAFIE

Jacques Derrida și Eric Prenowitz, „Archive Fever: A Freudian Impression” în Diacritics, Vol. 25, No. 2 (Summer), The Johns Hopkins University Press, Baltimore, United States, 1995

Michel Foucault, „A priori istoric și arhiva” în Arheologia cunoașterii, Ed. Univers, București, 1999

Paul Ricoeur, „Archives, Documents, Traces” în Time and Narrative, Volum 3, University of Chicago Press, Chicago, 1990

Allan Sekula, „Reading an Archive. Photography between Labour and Capital” în Liz Wells (ed.), The Photography Reader, Routledge, Londra și New York, 1999

Allan Sekula, „The Body and the Archive” în Charles Merewether (ed.), The Archive. Documents on Contemporary Art, Whitechapel și The MIT Press, Cambridge, 2006

Richard Wolin, Walter Benjamin, an Aesthetic of Redemption, University of California Press, Berkley și Los Angeles, 1994